joi, 18 august 2016

Și dacă e adevărat?

Și dacă e adevărat că te-am pierdut printre curenții mării atunci când te visam?
Și dacă e adevărat că tu erai cel pe care îl căutam?
Și dacă e adevărat că tu ai fost întotdeauna generatorul zâmbetului meu?
Și dacă e adevărat că atunci când cerul și-a închis toți norii, tu îmi spuneai că eu,
Că eu am fost cea care în bubuitul surd,te-a salvat din muzeul inimii tale?
Și dacă e adevărat că ai încercat să îmi dai soarele în acele dimineți speciale?
Și dacă e adevărat că aș fi vrut să te iubesc dar tu m-ai oprit.
M-ai oprit din a te căuta și m-ai lăsat să aud în continuare acel glas ascuțit,
Care îmi spunea că tu ai fost doar un exercițiu al minții celei care,
În fiecare seară te așteaptă,cu mirare.
În pat,atunci când sunt lacrimi în univers și lângă salcâm atunci cand Soarele apare.
Și dacă e adevărat că tu nu ai să apari nici mâine?
Pentru că tot ce s-a scris a fost închipuit de mine?
Și dacă e adevărat să știi că nu aș vrea să îmi pierzi urma
Chiar dacă tu mi-ai văzut doar umbra...
Aștept acei ochi căprui să-mi înșiruiască
Tot ce se va întampla când iubirea o să mă găsească.

Metodă de protecție împotriva îndrăgostirii

Aș vrea o metodă de protecție împotriva îndrăgostirii.
Aș vrea să putem alerga fericiți în ploaie fără ca un zambet să ne fure mințile.
Aș vrea o metodă care să ne oprească să ne pierdem în ochii celuilalt.
Aș vrea să putem zbura liberi fără ca săgețile lui Cupidon să ne atingă.
Aș vrea să nu ne mai punem inima la încercare prin emoție puternică,transpirație abundentă și respirație greoaie.
Aș vrea să fim doar noi,cei de pe contrasens.
Aș vrea să existe trecere pentru pietonii neîndrăgostiți sau înarmați cu metoda de protecție.
Aș vrea...
Din păcate e un vis.
Aș vrea ca nici voi să nu mai faceți asta doar în momentul în care sunteți puternic pregătiți.
Pentru că altfel, vom deveni la fel de triști ca înainte...

marți, 12 iulie 2016

Cand nu ai cuvinte...

Si cand nu ai cuvinte sa ii multumesti ca respiratia lui o simti acum in perimetrul tau
Si cand nu ai cuvinte sa ii explici ce se intampla in zilele,minutele si secundele tale  cand ochii ii sunt atintiti catre tine
Si cand nu ai cuvinte sa ii spui ca l-ai asteptat chiar si atunci cand ramaneai cu privirea pierduta si cate o ninsore iti acoperea pleoapele...
Cand nu ai acele cuvinte magice in geanta trairilor tale,UITA-TE LA CER SI PRIVESTE STELELE.
Ele sunt atat de departe,totusi le poti vedea.Cateodata parca si lumineaza mai tare...
UITA-TE LA CER SI PRIVESTE STELELE...
Poti sa le vorbesti?Nu,ele se afla acolo in fiecare seara si te privesc asa cum tu ii creionezi lui chipul..
Poti sa le furi?Nu,ele au acelasi loc.
Poti sa le admiri?Da,in fiecare noapte...le place atat de mult sa fie rasfatate.
Cand nu ai cuvinte sa ii spui tot ce simti,tu ramai acolo si admira-l...
Dovedeste-i.Da crengile deoparte,culege florile,simte-le mireasma si ofera-le.
Canta-i in fiecare miez de noapte o melodie a ingerilor.
Atinge-l si...IUBESTE-L.Asa ii multumesti cel mai mult.

sâmbătă, 11 iunie 2016

Suntem mai mult decat oameni.
Fiecare dintre noi este un înger cu o singură aripă.
Cealaltă,lipsă,este mereu in depărtare.
Da,nu ne-am născut perfecți...
Dar credem că în momentul în care vom găsi aripa ne vom putea ridica...Eronat.
Aripa noastră,uneori este de ajuns.Nu avem nevoie de 2 personalități cu care să guvernăm pământul..ci doar de una singură.
Deci,ieșiți să cuceriți lumea,îngerilor!
Înălțați-vă cu singura aripă pe care o aveți pe cel mai înalt vârf!
Cuceriți-vă pe voi mai întâi!
Nu uitați  să vă asigurați că urcați  în direcția corectă!
Nu vă dați bătuți pe timpul zborului...veți avea șansa să întâlniți cealaltă aripă...

joi, 12 mai 2016

Da vietii tale aripi si in curand vei invata sa zbori.

De curand am descoperit bucuria intr-un lucru atat de neinsemnat,pe care inainte  daca l-as fi evaluat probabil  l-as fi clasat in ultima clasa a existentei umane.
Am descoperit aceasta bucurie care spala acel geam mic al universului pe care il avem in noi fiecare ,indiferent ca suntem ministrii,doctori,avocati,fermecatori ai aerului,cuceritori ai muntilor sau simpli trecatori pe aleea catre o alta lumina.
Am inteles ca de fiecare data cand am fost nemultumita,s-a intamplat pentru ca imi doream ceva ce nu era esential si poate nici nu imi trebuia ci era un moft.
Sunt atat de fericita.Si interpretez aceasta minunata intamplare ca pe o lectie:ca oamenii tind sa isi doreasca,vor sa aiba,neincetat,mai mult mai mult si mai mult:"Vreau,vreau,vreau,vreau,vreau!"dar fara sa pretuiasca ceea de este cu adevarat important...
Voi,muritori,vesnic nefericiti,tristi,pretentiosi ,cand ati multumit celui din lumea de deasupra voastra pentru ceea ce aveti?
Sunt multi insa care au o viata de invidiat fara sa detina vreun teren intr- zona renumita,cunoscuta,fara sa aiba lucruri materiale care sa le"incurce"viata.Sunt impliniti cu sufletele de langa pe  care le iubesc si cu acel putin indiscutabil.Sunt multumiti si privirea lor este atat de sincera incat te-ai intreba:"Oare cum el nu e trist deoarece nu are haine de la branduri cunoscute?Iar eu,ma distrug pe zi ce trece cu toate ca in fiecare saptamana imi adaug cate ceva in garderoba?"

"Oare de ce?"iar raspunsul curge...
Pentru ca ceea ce e cu adevarat important,nu costa.
Invatati sa pretuiti...Viata.

vineri, 6 mai 2016

La vita bella

Viata noastra e un amestec de"Bonjour"
                                                "l'italiano"
                                                "hasta el fin del mundo"
Viata noastra se taraste incolo si incoace,alearga dintr-un capat intr-altul,danseaza pe ritmurile continentului,mananca spaghete,miroase a Chanel,se distreaza ametitor dar se odihneste pe prispa, in Bucovina.
Chiar daca viata noastra merge la studii in Australia,chiar daca adora culorile steagului U.S.A,poate sa obtina si o diploma la Oxford dar nu uita sa admire peisajul Pontus Euxinus.
Viata noastra calatoreste printre ochi de smarald,trup de zeita,zambet de Don Juan,miros de liliac,pizza,limoncello,jambon,
Viata noastra e a Universului iar noi suntem camarazii ei.
Viata noastra stie sa spuna te iubesc,iar noi avem obligatia sa o imbratisam cu drag,oriunde ne directioneaza.
Si asta pentru ca viata,e numai una si noi ii suntem datori :"Ubi bene ibi patria." 



miercuri, 4 mai 2016

Tu cum iubesti ?

Despre cei care iubesc,care vor sa iubeasca si care au fost iubiti...
Tu cum iubesti?

Iubesti tandru,iubesti fierbinte,iubesti adanc,iubesti delicat,iubesti chiar si cand sentimentele sunt pietre aduse de valuri la malul sufletului,chiar si cand vantul sufla in adancuri iar tu te intrebi:"Oare cine sunt eu?"
Iubesti chiar si atunci cand duci cu tine in suflet o rana care nu se cicatrizeaza?
Iubesti cand esti urmarit de oameni de parca ai semana cu o fiara atunci cand iti ridici obrazul si parca realizezi ca ei au dreptate?
Ce se intampla cu tine atunci cand fericirea ti se pare a fi una cu pietrele,insensibla la suferinta?
Chiar esti constient ca acea fericire are nevoie de un suflet care sa iubeasca lumina,noaptea,vantul,luna,soarele si obiectele?


Tu cum iubesti?

Esti in stare sa faci acest act?Esti femeie sau barbat?
Femeie-mistuita pe interior
Barbat-creatie care trece si prin iad pentru a ajunge sa pretuiasca dupa cu adevarat opusul sau.
Si daca tot continui sa inveti cum e cu acest act al iubirii,de ce nu incerci sa creezi ,asa cum  face si Dumnezeu,o fiinta care sa iti semene?
E timpul..
Stiu,nu e asa usor inceputul unei intelepciuni,dar poti incerca! 
Tu doar iubeste...


marți, 3 mai 2016

Tu...

Tu esti "primaverul" meu.
Tu imi pui flori in suflet si petale pe pulsul inimii.
Tu imi soptesti  in fiecare secunda ca universul e fictiv
si ca de fapt noi suntem niste simple umbre.
Un sarut,de l-ai ambitiona sa alerge pe chipul meu,
Soarele ar face piruete in ochii mei
Luna ar dansa vals cu mine.
Eu sunt doar un ecou dar tu esti glasul.
Dar TU,cine esti?
Unde calatoresti?
Si oare cand apari ?
Ah,TU esti un vis?

miercuri, 23 martie 2016

As putea...

As putea sa cumpar universul pentru tine dar tu nu vei realiza ce trebuie  sa faci cu el.
As putea sa iti ofer si cel mai stralucitor astru dar tu imi vei spune ca te orbeste.
As putea sa desenez un colt de rai dar tu vei pasi inapoi crezand ca vreau sa te seduc.
As putea ambitiona picaturile de ploaie sa invete sa danseze sub soare  dar tu te vei speria  si vei crede ca e sfarsitul.
As putea sa iti creez un drum spre luna dar tu imi vei reprosa ca e mai fascinant pamantul.
As putea sa fiu mentorul tau in ceea ce priveste calatoria ta prin mine dar tu imi vei sopti ca esti obosit si vei pleca.
As putea sa fac toate astea,dar tu NU.
Demisionez din viata.Nu mai vreau sa fiu om.E atat de dureros.
E sangeriu peisajul,pe asfalt calci pe inimi,in cer sunt numai lacrimi iar cand te uiti  in oglinda vezi sentimentele impachetate,gata de expediere pentru o lume viitoare.

joi, 3 martie 2016

Pe drumul pe care merg eu in fiecare zi,nu e lumina dar ma descurc deoarece sufletul imi straluceste.
Am invatat sa nu cer nimanui stralucire ci sa o caut in magazinul sufletului meu .Am invatat ca daca ma uit pe cer atunci cand e innorat,ma vad si pe mine acolo cu lacrimi in brate.Totodata am invatat ca daca ma uit la cer atunci cand e si soarele prezent,ma regasesc pe mine imbracata in zambete .
Dar pana sa imi straluceasca sufletul aveam o rutina zilnica: 
Culegeam petale de trandafiri din buzele si parul tau.
Detineam un cos plin de petale langa coltul inimii mele.
Tu ma imbracai  in trandafiri in fiecare zi,imi croiai o rochie din petale,un izvor parfumat care sa imi potoleasca setea.
Ma caut in fiecare miscare a ta,in fiecare sarut si in fiecare imbratisare.
Ma caut in fiecare picatura de vin ingerata ,in fiecare miros inexplicabil,in fiecare vorba adresata care imi incanta usor poemul gandirii,in fiecare puf si pana din care sunt facute  pernele acelea moi,in fiecare zambet,in fiecare privire inocenta,in fiecare suras .

duminică, 21 februarie 2016

Eu sunt inginer de suflete.Tu ce ești?

Eu,cândva am avut mare nevoie de un erou.
Astazi,incerc sa devin propriul erou...e mai avantajos
Și nu un erou oarecare ci un  INGINER DE SUFLETE.

’’Lumea are nevoie de speranţă ca de lumină’’aşa pot spune şi eu faptul că: viaţă este liantul bunătăţii,al fericirii,al căutării sinelui în lucrurile simple,al dansului perfect între contraste,între persoane diferite şi fapte magice.
  Asistenţa socială ca parte din viaţă şi ca un fond nesfârşit de speranţe şi soluţionări, reprezintă baza tuturor posibilităţilor ce pot lua contur pe fundalul cunoaşterii şi al dedicării.De asemenea este ecoul putinţei oamenilor de a dori să reconstruiască societatea prin crearea unor valori unice.
   Sunt de părere că,intr-o bună zi,voi putea ajunge acolo unde gândurile mă poartă ,în faţa oamenilor,ascultându-le problemele şi hrănindu-i cu o porţie de speranţă,tărie şi fericire,în faţa sufletelor lor prea obosite să meargă mai departe,prea împovărate de existenţa tumultoasă.
    Stiu ca voi avea  oportunitatea de a fi în postura de’’marea salvatoare’’a umanităţii. Mi-ar plăcea să pot proteja fiinţă umană de dificultăţile existenţiale şi să pot fi împlinită din fericirea clădită pe chipurile persoanelor ajutate. Nimic nu este mai de preţ decât o mare de sfaturi şi o mână de ajutor pentru oamenii în situaţii defavorizate.

    Doresc din răsputeri o schimbare şi o’’renovare’’ a mentalităţii indivizilor şi voi lupta pentru drepturile lor, pentru că merită. Tot ce este mai important pe acest pământ şi anume integritatea fizică,psihică şi morală are întâietate!





vineri, 19 februarie 2016

Sufletul meu

Sufletul meu sădește trandafiri.
Sufletul meu multiplică trandafirii deja crescuți.
Sufletului meu nu îi cad petalele.
Sufletului meu nu îi sunt furate de vânt frunzele.
Sufletul meu este rezistent.
Sufletul meu are propriul design.
Sufletul meu înflorește in fiecare zi chiar dacă afară nu e primăvară.
Și asta deoarece...
Sufletul meu miroase ca și inima ta.

Sufletul meu este trandafirul din tine.



luni, 8 februarie 2016

" La musique c'est l'amour a la recherche d'un mot."

" La musique c'est l'amour a la recherche d'un mot."(Sidonie Gabrielle)

     Au debut,tout les hommes,parlaient la meme langue,plus tard ont apparu les dialectes differents,des langues differentes et les gens ne pouvaient plus communiquer entre eux.Mai la musique est restee,les vibrations sont les memes,elles ne changent pas.Tout ce qui a change,c'est le rythme,pas la vibration.
   La musique parle de facon la plus simple,la communication harmonieuse,justement pour l'ecouter.En fait tout autour de nous parle a travers la musique,le sifflement du vent dans le bruit des gouttes de pluie,les oiseaux dans le bruissement des feuilles,le minuscle atome a l'extreme etoile dans la galaxie,tout est une vibration harmonieuse,musique celeste.


La musique est la voie divine de dire les choses du coeur.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Fara pene!

In fiecare zi,raman fara pene.
Daca raman fara pene,nu mai pot zbura
Nu mai pot zbura,deci raman la sol.
Raman la sol,imi ingheata emotia.
Daca imi ingheata emotia,asta inseamna ca nu mai am simturi.
Daca nu mai am simturi,nu mai am nici sentimente.
Fara sentimente=Fara dezamagiri
Fara dezamagiri=Fara inima
Fara inima=viata solitara,fara tine,fara mine,fara noi,doar forma unei aripi...
CUMPAR PENE PENTRU A PUTEA ZBURA.
PS:nu lasati frigul sa va afecteze sufletul.

vineri, 8 ianuarie 2016

Ochii ei...

Ochii tai sunt un miracol in fiecare dimineata in care ma trezesc morocanos si plin de ganduri
Ochii tai sunt un miracol atunci cand in mine e pustiu si noapte.
De fiecare data cand numar zilele din calendar vad miracolul.
Ochii tai sunt un miracol de Craciun in fiecare zi a anului pentru ca ei sunt iubitori tandri si suavi,plini de iubire,patima,pasiune si dor,daruire ,obicei si calm,euforie,Bucurie si sinceritate.
Chiar daca , Craciunul nu are ochi ci e doar un miracol,tu ai si miracol si Craciun in privire.Esti fata cu ochii –miracol.
Tu fata draga,al carei chip iti e miracol de Craciun,aluneci in fiecare seara pe hornul inimii mele iar eu te gasesc acolo in ajunul sufletului.

Vreau sa vad din nou miracolul,pentru ca m-am indragostit .